Serviciile oferite de către noi sunt circumscrise sferei competentelor profesionale atribuite de către legiuitor notarului public, după cum urmează:
Procedura succesorală notarială
Certificarea unor fapte, în cazurile prevăzute de lege
Legalizarea semnăturilor de pe înscrisuri, a specimenelor de semnătură, precum şi a sigiliilor
Darea de dată certă înscrisurilor
Primirea în depozit a bunurilor, a înscrisurilor şi a documentelor prezentate de părţi, precum şi a sumelor de bani, a altor bunuri, înscrisuri sau documente găsite cu ocazia inventarului succesoral, în limita spaţiului şi utilităţilor de care dispune biroul notarial
Actele de protest al cambiilor, al biletelor la ordin şi al cecurilor
Legalizarea copiilor de pe înscrisuri
Efectuarea şi legalizarea traducerilor
Eliberarea de duplicate de pe actele pe care le-a întocmit
Activităţi fiduciare, în condiţiile legii
Numirea, în cazurile prevăzute de lege, a custodelui sau a curatorului special
înregistrarea şi păstrarea, în condiţiile legii, a amprentelor dispozitivelor speciale de marcat;
Certificarea etapelor procedurale ale licitaţiilor şi/sau ale rezultatelor acestora
Procedura divorţului, în condiţiile legii
Lichidarea pasivului succesoral, cu acordul tuturor moştenitorilor
Emiterea titlurilor executorii notariale